30 nov. 2009

Aventuri de neuitat în salina poloneză Wieliczka



Cam la 10 km depărtare de oraşul polonez Cracovia se află o mină de sare atât de frumoasă încât UNESCO a luat-o în Patrimoniul Natural şi Cultural încă din anul 1978.
Mina Wieliczka este situată la 327 m adâncime şi are o lungime de 300 km, din care numai 3.5 km sunt deschişi vizitelor publicului.
Traseul turistic porneşte de la 64 m adâncime până la 135 m şi include 20 de camere. Pentru a ajunge la primul nivel este necesară coborârea a 378 de trepte din lemn.

Printre altele, turiştii pot vizita cel mai mare muzeu al mineritului din lume, cea mai mare catedrală salină din Polonia şi numeroase altare ridicate de-a lungul secolelor de către mineri, un sanatoriu pentru cei cu boli respiratorii, săli de sport, spaţii de recreare pentru copii, săli pentru evenimente culturale precum vernisaje, spectacole artistice sau concerte, restaurante şi lacuri sărate.
Nu lipsesc numeroasele statuete sculptate impecabil în sare care reprezintă diferite personaje de importanţă majoră în Polonia şi nu numai.

La sfârşitul turului, vizitatorii se pot reculege pe băncile catedralei sau se pot opri la recepţie ca să rezerve anumite camere, în special camera Varşovia unde se organizează petreceri private, nunţi ş.a. După acest popas, turiştii pot lua direct către suprafaţă un lift care poate duce până la 36 de persoane simultan în circa 30 de secunde.
Să nu uit să scriu că în mina Wieliczka există o temperatură constantă pe tot parcursul anului de 15 grade, fiind suficient de răcoare cât să luăm o haină mai groasă pe noi chiar şi vara.

Că tot am scris despre camera Varşovia, în fiecare an se organizează aici petreceri de Revelion. Am găsit pe site-ul lor chiar şi un preţ pentru anul acesta în valoare de 900 zloţi (cam 900 lei) / persoană în care intră mâncare şi băutură cât cuprinde plus concerte şi alte momente de divertisment. Desigur, se organizează şi pachete pe mai multe zile cu tot cu hotel, doar bani să fie :)

Această mină de sare aduce anual circa 1.2 milioane de turişti din întreaga lume şi nici nu mă miră având în vedere cât divertisment oferă şi cât de bine organizaţi şi accesibili sunt polonezii (biletul de intrare variază între 48 şi 64 zloţi/ persoană, în funcţie de sezon şi se poate ajunge acolo extrem de repede mai ales din Cracovia cu taxi, tren sau autobuz).

De-a lungul anilor, mina Wieliczka a primit oaspeţi de onoare precum Nicolaus Copernicus, Johann Wolfgang van Goethe, Dimitri Mendeleev, Papa Ioan Paul al II-lea (Karol Wojtyła) sau fostul preşedinte S.U.A. Bill Clinton, întărind astfel reputaţia pe care o are deja în întreaga lume.

Având în vedere că programul de vizitare acoperă cam tot anul, excepţie făcând doar cinci zile (1 ianuarie, duminica de Paşti, 1 noiembrie, 24 şi 25 decembrie), de dimineaţă devreme până seara la 7 şi jumătate şi iarna până la 5, e bine de pus în traseul vostru turistic dacă ajungeţi prin sudul Poloniei.

Deşi avem şi noi numeroase mine de sare extrem de frumoase, precum Salina Trotuş Târgu Ocna sau Salina Slănic Prahova, merită totuşi să vedem şi altceva, pentru că într-adevăr polonezii au un alt nivel de turism, mult mai civilizat şi dedicat întru totul satisfacţiei vizitatorilor. Poate mai învăţăm câte ceva cu ocazia asta.

Aveţi mai jos şi alte poze din diverse camere ale minei Wieliczka:











26 nov. 2009

Călătoria borşului prin Europa



În limba română, cuvântul borş înseamnă, conform DEX, zeamă acră preparată din tărâţe de grâu, de secară sau de sfeclă de zahăr fermentate în apă şi este folosit ca bază pentru ciorbe.
De asemenea, în limba română borş se mai foloseşte ca un sinonim chiar pentru cuvântul ciorbă, de exemplu “borş de peşte” sau “borş de perişoare”, cu condiţia ca borşul să fie printre ingrediente.

Ceea ce nu ştiam eu este că termenul de borş se foloseşte şi în alte ţări: boršč în cehă, borš în estoniană, borshch în rusă şi ucraineană şi barszcz în poloneză.


Ce reprezintă de fapt acest termen pentru celelalte popoare, şi în cazul de faţă pentru polonezi, este chiar un preparat culinar în sine, şi nu o bază ca la noi.
Barszcz (de citit barşciî) se obţine simplu, dar durează mult prepararea lui:
Întâi se pregăteşte zakwas, care este un amestec de felii de sfeclă roşie, oţet şi condimente, lăsat la macerat pentru câteva zile, peste care se adaugă apă şi se fierbe faimoasa supă roşie poloneză, în care se adaugă, după gust, usturoi sau ceapă.

La masă se serveşte împreună cu un tip de pierogi mai mici (uszka sau urechi mici). Aceştia pot avea diferite umpluturi, dar cei mai iubiţi sunt cei cu carne tocată sau cu varză şi ciuperci.

Barszcz se serveşte şi rece (cunoscut ca chłodnik) alături de smântână, ceapă verde, castravete, ridiche, în fine, cam de toate după preferinţe. Această variantă nu este însă preferata tuturor polonezilor, şi nici a mea.

Varianta ucraineană conţine mult mai multe, printre care şuncă afumată, bucăţi de sfeclă roşie, morcovi şi alte legume. Este şi ea găsită în bucătăria poloneză, explicabil prin puternicele legături istorice şi culturale dintre aceste două ţări.

Pentru cei care nu au timp sau chef să aştepte zile întregi pentru preparare, există şi varianta la plic de la Knorr (poate mai sunt şi alte companii, dar eu atât am văzut în magazine), peste care dacă se adaugă la fiert puţin usturoi praf şi condimente se obţine cam aceeaşi supă.

Nu uitaţi, barszcz este în top 3 supe tradiţionale din Polonia, trebuie şi merită încercată ;)

23 nov. 2009

Povestea trotuarelor londoneze



Un polonez pe nume Przemek Wajerowicz, stabilit în Anglia încă de acum vreo 4 ani, a demarat în 2008 unul dintre cele mai frumoase proiecte de care am auzit vreodată, intitulat FROM THE UPPER DECK.

Deşi la început a fost doar o pasiune pentru fotografia de stradă, Przemek a reuşit să transforme această aventură într-un hobby londonez absolut necesar pentru creativitatea sa artistică.
Aşezat discret într-un autobuz etajat (double-deck), acest tânăr fotograf a surprins bucăţi de viaţă, similitudini, drame, romanţe, mistere, paradoxuri sau chiar comedii.
Şi unde nu le-a surprins, le-a inventat, ni le-a insuflat chiar dacă ele nu există, noi le vedem prin ochii lui aşa cum a vrut el:
Un domn la costum păşeşte hotărât cu pantofii desperecheaţi din cine ştie ce motive, o rază de lumină crestează trupul unui bărbat într-un gang întunecat, o doamnă îşi încadrează perfect umbrela înflorată în tabloul unui câmp verde prin faţa căruia trece, doi tineri muncitori îşi mănâncă sandwichurile despărţiţi doar de un geam de mesele îmbelşugate ale unui restaurant, alţi doi tineri îndrăgostiţi se îmbrăţişează într-un colţ al lor.
Nu m-aş fi gândit vreodată câte poveşti ascund trotuarele unui oraş.



Planurile de viitor ale polonezului includ călătoriile cu absolut toate liniile de double-deckere din Londra şi lansarea unei cărţi cu cele mai bune fotografii de până acum. Eu sper să am şansa într-o zi de a răsfoi această carte.

Vă invit să îi vizitaţi site-ul dedicat acestui proiect din autobuz. Sunt în jur de 500 de fotografii şi destul de des, Przemek adaugă altele, căci lumea lui se desfăşoară fără oprire. Mie mi-a luat cam o oră să le străbat pe toate şi nu regret nici măcar o secundă:

http://www.ftud.net/ = Proiectul FROM THE UPPER DECK
http://www.wajerrr.com/ = Pagina personală a lui Przemek Wajerowicz

21 nov. 2009

Cel mai scump suport de curs din viaţa mea



Scriam într-un articol anterior despre cursul de limba poloneză organizat de Institutul Polonez din Bucureşti.
Deşi trebuia să revin cu păreri după prima întâlnire, am aşteptat totuşi să văd cum decurg lucrurile… Şi iată ce vă pot împărtăşi:

M-am înscris la un curs susţinut de o stimată şi foarte simpatică profesoară de origine poloneză. Minunat! Numai un polonez get-beget ar putea dezvălui tainele acestei pretenţioase limbi, nu-i aşa?

Ce nu am ştiut eu, de altfel cam nimeni din grup, a fost că doamna profesoară nu vorbeşte o boabă de română sau măcar de engleză, aşa cum am sperat în primele secunde după ce ne-am cunoscut. Până şi suportul de curs (o carte şi un caiet de exerciţii până acum) este exclusiv în limba poloneză.

Eu o înţeleg şi nu o pot condamna pentru că nu vorbeşte limba română, însă condamn Institutul Polonez pentru că nu m-a informat la înscriere, atunci când am plătit o sumă integrală şi substanţială.
Iată cum ar fi putut fi: “- Bună ziua! - Bună ziua! - Am văzut pe site-ul d-voastră că organizaţi cursuri de poloneză… - Da, cursurile sunt susţinute numai în limba poloneză. Doriţi să vă înscrieţi?” Nu-i aşa că era simplu şi bine? Da, pentru mine, dar nu şi pentru ei.
Şi mai condamn propria-mi persoană pentru ignoranţa de care am dat dovadă negândindu-mă nici măcar o secundă să întreb în ce limbă vom comunica.

Fapta e împlinită. Dacă vă întrebaţi cum îmi este după deja două cursuri, să ştiţi că nu e aşa de rău cum mă aşteptam. Am descoperit un sistem retardato-maimuţăresc de comunicare prin mimici şi gesturi disperate, prin sunete neutre gen “mmm, mhm, aha, îîî, aaa, ooo” şi prin puţinele cuvinte pe care le ştim toţi, noi în poloneză şi profesoara în română. Şi să nu credeţi că sunt prea multe.

Îmi e bine pentru că această doamnă este energică, veselă şi răbdătoare, pentru că am colegi prietenoşi cu poveşti frumoase pe care le absorb cu o plăcere imensă, pentru că are cine să mă ajute când ajung acasă şi pentru că am o ambiţie care ba mă împinge, ba mă târăşte când zic că nu mai pot.

Partea cea mai bună a acestei poveşti este că, forţaţi de situaţie, vom înţelege la un moment dat poate chiar mai bine decât dacă am citi dintr-o carte.

Partea cea mai rea este că atunci când nu înţelegem un cuvânt, după ce că abia ştim cum să întrebăm ce înseamnă, profesoara nu ne poate da un sinonim decât tot în limba poloneză.
Aşa că ne ducem acasă şi depunem un efort înzecit pentru a traduce, din diverse surse, paginile parcurse în sala de curs, ca abia apoi să efectuăm şi temele de control.

De lăsat, nu mă las. Azi a fost o zi bună, sper să revin cu o completare pe acest articol în viitor şi să vă recomand cu încredere provocarea prin care trec eu acum.

Cześć, adică pa!

18 nov. 2009

Zakopane, casa sporturilor de iarnă



ZAKOPANE este cea mai cunoscută staţiune montană din Polonia; aflată la 800- 1000 m altitudine şi având circa 30.000 de locuitori, primeşte anual în jur de 3 milioane de turişti din întreaga lume.
Este situată în sud, la graniţa cu Slovacia, în voievodatul Lessen, chiar în Munţii Tatra care sunt cea mai înaltă grupă a Carpaţilor. Comparativ cu ai noştri, cei din Polonia sunt cu puţin mai mici (cel mai înalt vârf al lor este Rysy de 2499 m, al nostru e Moldoveanu cu 2544 m).

Locuitorii acestei staţiuni sunt denumiţi "munteni" (górali) şi se presupune că sunt urmaşii valahilor care au emigrat aici între secolele 15-17.


Zonele de ski din Zakopane sunt răspândite în jurul oraşului. Cel mai înalt munte accesibil schiorilor, Kasprowy Wierch (1985 m altitudine), este situat la 3 km distanţă. Acolo sunt două pârtii imense numite Hala Gasiennicowa şi Hala Goryczkowa, iar pentru turiştii pasionaţi de senzaţii tari recomand folosirea telegondolei vechi de 80 de ani pentru a ajunge în vârf. Peisajul este inegalabil în frumuseţe şi merită fiecare secundă petrecută în aer.

Panta de slalom Nosal, certificată FIS, este situată foarte aproape de centrul staţiunii.
O altă pârtie importantă pentru ski este Gubalowka care poate fi foarte uşor accesată din cea mai mare stradă din Zakopane, Krupowki.

Însă nu numai ski-ul este posibil aici. Drumeţiile montane sunt iarăşi o activitate extrem de importantă în zonă. Cele mai populare trasee sunt către Valea Koscieliska şi către un lac extrem de frumos, Morskie Oko la care se poate ajunge ori pe jos, ori cu sania pentru a savura mai bine călătoria.

Primul pas pe care ar trebui să îl faceţi când ajungeţi în Zakopane ar trebui să fie pe Strada Krupowki, cea mai lungă şi faimoasă stradă locală, plină cu restaurante, baruri, cafenele sau magazine.

Este important să încercaţi brânza sărată afumată de oaie "oscypek" (marcă înregistrată poloneză) vândută chiar la tarabe sau brânza de oaie tradiţională de casă intitulată de ei chiar "bryndza", care este, din punctul meu de vedere, destul de puţin diferită de a noastră, semănând uşor ca structură cu cea de burduf. Originea cuvântului "brânză" pare a se trage tot de la valahii care au populat atât Carpaţii noştri, cât şi pe ai lor.
Alte produse locale disponibile sunt încălţările "kierpce" din piele de viţel, sculpturile din lemn şi hainele tradiţionale din lână.

Vă voi spune ceva ce sunt convinsă că puţini ştiu, eu cel puţin am aflat de curând:

ZAKOPANE a organizat prima competiţie de ski şi de sărituri la care au participat 150 de competitori din numeroase ţări, a mai găzduit de trei ori până acum Campionatul Mondial Nordic de ski, de trei ori Universiadele de Iarnă, Jocurile Olimpice de Iarnă în anul 2006, numeroase cupe mondiale de ski jumping, Cupa Mondială de Ski Jumping FIS în ianuarie 2009 şi urmează să găzduiască în 2011 şi 2013 Campionatul Mondial Alpin de Ski.
De fapt, Zakopane pare a fi magnetul absolut al sporturilor de iarnă, fiind o zonă turistică exploatată într-un mod responsabil şi inteligent.
Astfel, Polonia mai punctează încă o dată pe harta de interes mondial şi vă doresc să ajungeţi acolo măcar o dată în viaţă, să simţiţi atmosfera combinaţiei perfecte între Carpaţii Româneşti şi Alpii Austrieci, precum şi preţioasele tradiţii poloneze.













Alte date oficiale:
- Sezon deschis: decembrie- martie
- Cădere verticală: 929 m
- Altitudine maximă accesibilă: 1960 m
- Altitudine maximă pentru ski: 1926 m
- Lungime totală pante: 30 km
- Număr total lifturi: 20

15 nov. 2009

Filmul polonez în Republica Moldova



Iată că Festivalul Filmului Polonez a ajuns la cea de-a patra ediţie şi în Republica Moldova, după ce în luna octombrie s-a desfăşurat corespondentul evenimentului în România.
Filmele vor rula în două oraşe:
- Chişinău, în cinematograful Odeon, zilnic de la ora 18:00, între 13 şi 19 noiembrie;
- Bălţi, în cinematograful Patria, zilnic de la ora 18:00, între 25 şi 27 noiembrie.
Sincer, nu ştiu dacă vor lăsa intrarea liberă ca în anii trecuţi sau vor lua oricum o suma infimă, cum a fost şi la Bucureşti, unde am scos din buzunar doar 7 lei..

Am aflat zilele trecute că în primele ediţii moldovenii noştri au urmărit un film polonez cu subtitrare în limba engleză şi traducere simultană în limba rusă, dar niciun strop de limba română, care este vorbită de majoritatea populaţiei în această ţară. Sper că între timp, odată cu schimbarea regimului de guvernare, să se fi schimbat şi obrajii responsabililor pentru cultură şi nu numai din Republica Moldova din şorici în piele de căprioară..







Iată programul filmelor, aşa cum îl prezintă Insitutul Cultural Polonez din România:
CHIŞINĂU:
- Vineri, 13 noiembrie
„Katyń”, reg. Andrzej Wajda, 117 min. (2007);
- Sâmbătă, 14 noiembrie
„Trucuri” (Sztuczki), reg. Andrzej Jakimowski, 95 min. (2007);
- Duminică, 15 noiembrie
„33 scene din viaţă” (33 sceny z życia), reg. Małgorzata Szumowska, 95 min. (2008);
- Luni, 16 noiembrie
„Patru nopţi cu Anna” (Cztery noce z Anną), reg. Jerzy Skolimowski, 90 min. (2008).
- Marţi, 17 noiembrie
„Rezervaţie” (Rezerwat), reg. Ł. Palkowski, 100 min. (2007)
- Miercuri, 18 noiembrie
„Stadionul vagabonzilor” (Boisko bezdomnych), reg. Kasia Adamik, 119 min. (2008);
- Joi, 19 noiembrie
„Încă nu este seară” (Jeszcze nie wieczór), reg. Jacek Bławut, 96 min. (2008)

BĂLŢI:
- Miercuri, 25 noiembrie
„Katyń”, reg. Andrzej Wajda, 117 min. (2007);
- Joi, 26 noiembrie
„33 scene din viaţă” (33 sceny z życia), reg. Małgorzata Szumowska, 95 min. (2008);
- Vineri, 27 noiembrie
„Patru nopţi cu Anna” (Cztery noce z Anną), reg. Jerzy Skolimowski, 90 min. (2008).

Aşa că, fraţi moldoveni de peste Prut, dacă până acum nu aţi văzut niciunul din cele de mai sus, vă recomand cel puţin două filme care nu trebuie ratate: Katyn şi Trucuri. Primul este un film despre război, al doilea o comedie de familie, ambele superbe prin realizare şi poveste.
Vizionare plăcută :)

13 nov. 2009

Polonia- România, un meci prietenos



Mâine, 14 noiembrie, echipa naţională de fotbal a României va susţine un meci amical în capitala Poloniei, Varşovia. Transmisiunea în direct va începe de la ora 18:00, pe TVR.
Am auzit comentarii cum că acest meci este unul inutil, mai ales având în vedere că România are numai rezultate slabe în ultima vreme, iar acest meci nu ar ajuta la absolut nimic, nici măcar ca antrenament, pentru că nu mai este cazul, băieţii noştri nemaifiind calificaţi cam pe nicăieri.

De asemenea, PRO TV arăta în seara asta imagini de pe stadionul care va găzdui meciul, Legia, şi critica starea deplorabilă a acestuia; în plus, se pare că spectatorii vor avea acces doar într-un sector, cam 5000 la număr. Rămân sceptică faţă de interesul polonezilor chiar şi pentru ocuparea acestor locuri. Ceea ce poate nu ştie PRO TV, deşi mă îndoiesc, dar cum să vândă şi ei o ştire, este că stadionul din Varşovia este în renovări cu termen limită în 2010 pentru că în 2012, Polonia şi Ucraina vor găzdui Campionatul European de Fotbal. Meciurile vor fi susţinute în oraşele Gdańsk, Poznań, Varşovia şi Wrocław.

Ce-i drept, acest meci amical mi se pare şi mie cam ciudat... nu ştiu ce relaţii să existe între federaţiile noastre de fotbal, însă le urez succes în a evita accidentările inutile, pentru că sunt şanse mari ca unii, din prea mult vedetism şi alţii din prea puţină experienţă, să se dea în spectacol.

Dacă ar fi să dau un prognostic, probabil că vom vedea un 0-0 sau 1-1, deşi polonezii sunt destul de solizi şi determinaţi să arate ceva pe teren propriu, mai ales că au şi un nou antrenor după demisia olandezului Leo Beenhakker ca urmare a înfrângerii cu 0-3 în faţa Sloveniei.

Iată şi echipele probabile publicate pe onlinesport.ro :

România: Coman - Maftei, Goian, Rădoi, Raţ - Nicoliţă, Ghioane, Apostol, Varga - Marica, Bucur.
Selecţioner: Răzvan Lucescu.

Polonia: Kuszczak, Kowalczyk, Żewłakow, Kokoszka, Brożek, Błaszczykowski, Dudka, Kosowski, Jeleń, Lewandowski, Obraniak.
Selecţioner: Franciszek Smuda.

Până la următoarea calificare la orice fel de campionat important de fotbal, le doresc domnilor din ambele echipe multă chibzuinţă şi succes! / powodzenia!

De ce e mai bun ce au alţii



Bucureştiul, oraş metropolă care deja găzduieşte peste 15 % din populaţia României, nu mai are definiţie de mult. Este o necunoscută pe care nu mai poate nimeni să o înţeleagă. Ea trebuie luată ca atare până la saturaţie şi apoi părăsită ca o femeie necredincioasă sub ploaia de pietre din piaţa sfatului.
În acest loc fără căpătâi unii oameni se mai încăpăţânează să spere şi chiar să fie fericiţi. Ca multi alţii, şi eu am oaza mea de linişte fără de care chiar m-aş pierde în sminteală. Şi oaza asta... vedeţi voi... e mare totuşi, plină cu ceainării secretoase, cluburi cu muzică de bun gust, parcuri mici şi colorate, teatre unde actorii se uită fix în ochii mei până îmi transpiră palmele şi să nu uit de restaurantele variate care îmi potolesc pentru moment dragostea faţă de mâncare.
Şi restaurantele astea sunt uşor de găsit, mai greu sunt însă de iubit.

Dintre toate, unul cu pizza îmi place îndeosebi, poate pentru că este originar din Polonia, habar n-am şi nici nu mă concentrez pe cauze, căci efectele sunt mai bune :)
L-au deschis în zona Bucur Obor din sectorul 2 acum aproape 3 ani, dar abia de vreun an pare să fi înviat. Ce luptă trebuie să fi dus pentru a selecta clientela din zona aceea sărăcăcioasă şi rurală... Ce luptă trebuie să fi dus contra atâtor companii de pizza care au sufocat cutiile noastre poştale cu meniuri şi super-oferte.
Dominium este cuminte, din banca lui nu vorbeşte decât cu cei care îl caută pe net sau cei care îl vizitează la ore nebănuite.


Dominium-ul are pizza foarte bună, pe trei blaturi diferite, iar la o privire mai atentă în meniul lor se pot observa strecurate încă două bunătăţi din bucătăria poloneză: o supă tradiţională cu cârnaţi şi ou (zurek în poloneză, despre care voi vorbi mai pe larg într-un articol viitor) şi o pizza goralska, un fel de muntenească în traducere, cu bacon, brânză afumată de oaie, ceapă şi merişoare roşii. Cam ciudată pentru gustul pizzarilor tradiţionali, ea merită totuşi încercată măcar o dată. Cât despre supă, cea mai bună este cea făcută acasă la mama ei, dar nici cea de restaurant nu e rea deloc.
Mai trebuie să ştiţi că meniul de pe site nu prea are legătură cu cel de la faţa locului, acolo găsind inclusiv mâncare gătită, o gamă variată de vinuri româneşti şi străine, plus serviciile de catering la care apelează din ce în ce mai multe firme.

Dominium este al treilea lanţ de pizzerii din Polonia, după TelePizza şi Pizza Hut, deschizând primul restaurant în Varşovia, în anul 1993, ajungând în prezent să aibă peste 50 de locaţii în întreaga ţară.
România, o piaţă din ce în ce mai atrăgătoare (sunt peste 500 de companii cu capital polonez pe piaţa noastră), a fost prima în care au decis să se extindă şi peste graniţe. Planurile de la lansare anunţau deschiderea în următorii ani a până la 30-40 de restaurante în întreaga ţară. Până acum, i-am găsit doar pe Şos. Ştefan cel Mare, la rond la Obor, şi în Militari Shopping Center.
Nu ştiu dacă şi-au păstrat planurile, dar mie îmi place de ei.

I-am vizitat la început pentru că nu prea aveam unde să mă opresc cu prietenii la o bârfă şi deşi au fost câţiva ospătari pe atunci parcă prea băgăreţi, se pare că au învăţat ce oameni să angajeze. Am ajuns acum să mă întorc mereu pentru că mi-e bine acolo; aranjat cu bun gust pe două niveluri cu câte două rânduri de mese, cu ospătari amabili şi zâmbăreţi şi o atmosferă plăcută, Dominium chiar m-a cucerit.

Ca să fiu totuşi corectă, trebuie să precizez şi puţinele bile negre pe care le-am dat în timp pentru:
- locul de nefumători care nu este clar delimitat,
- terasa de vară care este prea în trotuar,
- wc-urile care sunt atât de mici că abia ai loc să deschizi uşa.

Şi ca să revin la titlul articolului, de ce prind restaurantele lor pe la noi (vezi şi primul restaurant Sphinx din Bacău, parte din cel mai mare lanţ de restaurante din Polonia cu reprezentanţă şi în Italia, Cehia şi Ungaria), este destul de simplu: pentru ei există un interes comun care se reflectă până la urmă în satisfacţia ambelor părţi, atât a ofertantului cât şi a consumatorului. Însă restaurantele româneşti încă îşi urmăresc doar propria satisfacţie. Avem prea puţine localuri autohtone cu renume şi acelea par a fi din ce în ce mai sensibile în faţa noilor cerinţe.
Şi atunci oaza aceea de linişte nu mai contează pentru noi unde se află şi a cui e, atâta vreme cât ne face fericiţi...

11 nov. 2009

Încă o zi de independenţă pentru polonezi



Astăzi, 11 noiembrie,  polonezii din întreaga lume sărbătoresc Ziua Independenţei Naţionale.
În anul 1918, după 123 de ani de ocupaţie austro-ungară, germană şi rusă, Polonia a renăscut şi şi-a recâştigat independenţa naţională.

Toamna anului 1918 a marcat sfârşitul primului război mondial şi înfrângerea celor trei ocupanţi. Rusia a fost aruncată în confuzia revoltelor şi războiului civil, monarhia multinaţională austro-ungară s-a destrămat şi a intrat în declin iar germanii s-au retras şi ei forţaţi de presiunile Antantei.

Pentru polonezi, aceasta a fost o ocazie unică de a-şi recâştiga independenţa. În urma înfrângerii forţelor ocupante, s-a început reconstrucţia viitoarei naţiuni.
Pe 28 octombrie 1918 se forma la Cracovia Comisia de Lichidare Poloneză. Aceasta a început îndepărtarea puterii din mâinile austriecilor în regiunile istorice Galicia şi Cieszyn Silesia.
Câteva zile mai tarziu Comisia a înfrânt forţele austriece cu ajutorul atât al membrilor Organizaţiei Secrete Militare Poloneze cât şi al legionarilor şi tinerilor civili.

La 11 noiembrie aceeaşi organizaţie secretă militară a demobilizat soldaţii, tinerii şi legionarii şi a dezarmat trupele germane în Varşovia şi ulterior şi în alte oraşe. Tot în această zi Guvernul Regal l-a desemnat pe Józef Piłsudski (creatorul Legiunii Poloneze) comandant-şef al Forţelor Poloneze, trei zile mai târziu  dându-i-se complet controlul civil. Piłsudski a format un nou guvern centralizat care la 21 noiembrie a lansat un manifest prin care anunţa reformele agrare şi naţionalizarea a mai multor ramuri din industrie.
La 27 decembrie 1918 o revoltă restaura Polonia drept ţara mamă. În estul Galiciei exista un front de luptă cu ucrainienii iar în partea de est a Poloniei divizii înarmate luptau cu bolşevicii. Mai mult decât atât, au fost necesare trei revolte în Silesia înainte ca Silesia superioară să reintre în graniţele poloneze.


Pentru comemorarea formării centrului independent de autoritate, ziua de 11 noiembrie, când Józef Piłsudski a preluat puterea, a fost recunoscută oficial în 1937 ca sărbătoare naţională. Oricum, această zi a fost sărbătorită tot timpul de către popor drept Ziua Independenţei Poloneze începând cu anul 1919.
După al doilea război mondial autoritatea poloneză a îndepărtat Ziua Independenţei din calendar dar nu şi din inimile oamenilor care au continuat să o celebreze.


În anul 1989 Seimul Republicii Poloneze a înapoiat poporului cea mai mare zi naţională.
Astăzi, ea este sărbătorită prin parade militare, slujbe religioase, diverse evenimente culturale şi sociale şi mai ales prin reuniunea familiilor şi a celor dragi. Contrar numelui tipic american, de Ziua Independenţei polonezii nu servesc curcan, dar cu siguranţă votca nu le lipseşte :)

9 nov. 2009

Bizon, gustul polon



Cea mai renumită şi de tradiţie votcă din Polonia este de departe Żubrówka (se citeşte "jubrufca"), cunoscută în limba engleză ca Buffalo/ Bison Grass Vodka (votcă cu iarbă bivol/ bizon). Este o votcă distilată din secară, aromată cu o tinctură de "iarbă bizon" (Hierochloe Odorata) şi îmbuteliată la 40 % alcool pe volum. Pentru curioşi, această iarbă specială se cultivă în pădurile Białowieża, la graniţa cu Belarus.

Votca Żubrówka are un gust unic descris drept o combinaţie de vinariţă, vanilie, nucă de cocos şi migdale.
Fiecare sticlă are un fir de "iarbă bizon" în interior, acesta având însă doar un rol decorativ, fără a afecta în timp gustul sau culoarea uşor gălbuie.
Denumirea votcii vine de la cuvântul polonez żubr care înseamnă zimbru (bizonul european), animal obişnuit să se hrănească cu acest tip de iarbă dulce.
Votca bizon este menţionată încă din secolul 16, însă în anul 1926 compania poloneză POLMOS a inventat o modalitate de producţie în masă, urmând apoi fabricarea de către alte companii din întreaga lume, sub o varietate de brand-uri. Astăzi, aceasta se produce în Polonia, Rusia, Lituania, S.U.A., Ucraina, Germania, Cehia ş.a.

Żubrówka se bea de obicei cu suc de mere (o parte votcă, trei părţi suc). Astfel, acestei combinaţii i se spune în Polonia Tatanka sau Szarlotka, în Marea Britanie Frisky Bison, în S.U.A. Polish Kiss şi cine mai ştie cum prin alte ţări. O prietenă poloneză mi-a recomandat ca în acest mix să pun şi o feliuţă de castravete proaspăt. Rezultatul a fost de-li-cios! :p
De asemenea, polonezii obişnuiesc să mănânce peşte marinat sau catraveţi muraţi în timp ce beau votcă.. Îmi pare un obicei destul de asemănător cu al nostru de a mânca murături cu ţuică fiartă...


În ultimii ani producătorul POLMOS scoate ediţii limitate de sticle îmbrăcate, cu rol atât estetic cât şi de protecţie şi păstrare a temperaturii. Hăinuţele sunt operele faimoasei creatoare de modă Viola Spiechowicza, iar eu mă laud de câte ori pot că am acasă hanoracul cu glugă şi blană! Cât despre ce a fost înăuntru, ce să zic... a fost :)

7 nov. 2009

Akurat- exemplu de muzică



Vă promiteam într-un articol anterior că voi scrie despre muzica poloneză modernă mai mult decât s-a văzut la MTV EMA 2009.

Am remarcat că în Polonia se ascultă destul de mult rock/ variaţii de rock şi hip-hop/ rap. Din păcate, alte genuri muzicale nu au reprezentanţi prea puternici. Ca o paranteză, din punctul ăsta de vedere România este o ţară bogată şi frumoasă prin varietatea muzicală. Poate că tocmai de aceea artişti precum Akcent, Inna sau Morandi au atât de mult succes în cluburile şi radiourile lor în ultimii ani.

Din fericire însă, există şi adevărate comori în ţara lor. Eu am găsit una dintre ele anul trecut, chiar la primul meu concert live în Polonia :) Acolo am întâlnit trupa AKURAT (înseamnă "exact" în limba română), la o lansare de album unde altundeva decât în unicul orăşel Sopot.

Dacă aş avea de folosit doar un cuvânt pentru muzica lor aş spune că este veselă. Dar pentru că pot folosi mai multe cuvinte...
Trupa AKURAT a luat fiinţă în anul 1994, lansând din păcate doar 4 albume până acum. Într-un final, s-au oprit la 5 membri, toţi având abilităţi de a susţine show-uri live de excepţie folosind şi diverse instrumente muzicale.
Oficial, ei cântă un amestec de punck rock, reggae, ska şi pop. Din cele 13 piese ale ultimului album "Optymistyka" îmi plac cel puţin 8. N-am mai ascultat de mult ceva care să mă cucerească într-o aşa măsură.

În România încă nu au ajuns, abia dacă am găsit pe google un mic post-it pe metalhead.ro.
Pe youtube însă veţi găsi destule. La fel şi pe pagina lor din myspace.com. Pe site-ul lor http://www.akurat.pl/ nu vă trimit căci poloneza v-ar putea părea o limbă destul de neprietenoasă până să găsiţi, de exemplu, discografia :)

Iată câteva piese pe care m-am bâţâit la concert şi pe care le mai ascult şi acum, de câte ori mă lovesc pe birou de CD-ul lor colorat şi impecabil prin conţinut (CD-ul are inclusiv un "marsupiu" pentru o broşură cu versurile pieselor, desigur, pentru cunoscătorii de limbă poloneză...):

Język ciała (Limbajul corpului): http://www.youtube.com/watch?v=-inEMKI3Mvw
Pani Mariola (Doamna Mariola) : http://www.youtube.com/watch?v=kIvu_gSCLUI
Zeszyt sprzed lat (Jurnal peste ani): http://www.youtube.com/watch?v=O0vHc8ADyU0

Păcat că trupa AKURAT nu are tangenţă şi cu ţara noastră. Nu ştiu cine pe cine nu vrea încă, dar eu îi vreau la un concert şi în România, că tare mi-a plăcut ce am ascultat acolo. Până atunci, succes în continuare, băieţi, Powodzenia!

5 nov. 2009

Sobieski prin Moldova



Oare cine nu îşi aminteşte "Sobieski şi românii" de Costache Negruzzi din programa şcolară... Jan Sobieski a fost rege al Poloniei iar în anul 1691 (1686, varianta cea mai cunoscută), în dorinţa de a extinde cuceririle sale până la Marea Neagră, a ajuns şi în Moldova.
Episodul are ca sursă de inspiraţie cartea "Istoria Imperiului Otoman" de Dimitrie Cantemir.
Nu a fost niciodată contestat, însă, conform unui articol publicat pe lovendal.net, povestea se schimbă destul de mult. Păcat că a trebuit să citesc şi această versiune, îmi plăceau mai mult acei 19 plăieşi războinici care l-au scos din sărite pe marele Sobieski prin rezistenţa lor...

Redau mai jos un fragment din acest articol:

 "Şi iată ce s-a întâmplat!
Atacată cu „tunuri mici, căci cele mari n-au putut să le aducă atât de repede prin munţi”, pe „la jumătatea după-amiezii (14 oct. 1691) o grenadă de-a lor a căzut în cetate, a smuls mâna lui bulucbaşa (locotenent), şi-a ucis câţiva oameni; îndată s-au predat şi au dat drumul la ai noştri la cetăţuia (de lemn) şi la portiţa cetăţii, au lăsat să intre din afară garda noastră pentru a hotăra măria sa, regele, la a căror discreţie s-au predat. Au ucis câţiva oameni dintre ai noştri cu archebuzele cu cârlig şi cu puştile lor de mână, ienicereşti”. S-au predat „şase căpitani comandanţi sau bulucbaşi, unul dintre ei frumos, cu barbă, un număr de 12 archebuze cu cârlig şi 90 de puşti ienicereşti de mână”. Cazimir Sarnecki adăugă că „dacă s-ar fi apărat pe viaţă şi pe moarte, ar fi putut… rezista”.




„Vinovat” de acestă poveste este chiar Dimitrie Cantemir. De ce-a făcut-o? Probabil, pentru a-l ironiza, pe regele polon Sobieski, care venise sub pretextul eliberării Moldovei de sub turci, dar care în realitate voia ţara pentru Polonia. Uneori istoria se scrie şi aşa…" (Sursa: AICI)

În volumul "Fire de tort" din 1896, George Coşbuc îşi scria mica lui comedie despre trecerea lui Jan Sobieski prin Moldova. Comparativ cu proza dramatică a lui Negruzzi, Coşbuc râde de-a dreptul de leşi şi chiar şi înfrângerea din final ne face să ne mândrim de o asemenea ispravă.
Prefer să păstrez aceste amintiri şi nu să mă gândesc că moldovenii s-au omorât singuri, aşa cum scrie pe site-ul citat, oricât de real ar fi de fapt acest moment în istoria noastră.

Pentru cine nu a citit şi versiunea lui Coşbuc, pun un link către textul integral al poeziei şi vă sfătuiesc să o citiţi cu răbdare, umorul moldovenesc triumfă în final :)

http://ro.wikisource.org/wiki/Cetatea_Neam%C5%A3ului


4 nov. 2009

Polonia în finala MTV EMA 2009



Mâine va avea loc a 16-a ediţie a premiilor MTV Europe Music Awards la Berlin, Germania. Este cel mai mare show muzical european la care se înghesuiesc până şi vedetele americane să ajungă tocmai datorită nonconformismului şi libertăţii de exprimare întâlnite aici.


De când avem MTV şi in România, toate personajele mioritice se străduiesc să câştige Best Romanian Act şi pasul următor, calificarea în finala Best European Act. Anul acesta Inna a câştigat finala românească, previzibil după toată nebunia pe care a iscat-o prin ţară şi străinătate cu Hot, Love şi Deja-Vu.
După acest anunţ, a început campania de votare pentru calificarea Alexandrei (alias Inna) în finala europeană.

Sincer, eu am votat-o din patriotism, deşi vocea piţigăiată, limba engleză buşită şi "modestia" ei nu m-au cucerit nici o secundă. Un produs marca "Play & Win", cu strungăreaţă mascată şi poponeţ expus în orice concert, această tânără a reuşit printr-un miracol de marketing să ducă numele ţării noastre foarte departe. Din această mândrie am votat-o.

Cu toate că a dat peste cap toate topurile europene, Inna nu a reuşit să strângă un număr suficient de voturi. Iată ce am aflat astăzi:
<< Românca a ratat nominalizarea la Best European Act, la Gala MTV Europe 2009, dar va primi un premiu pentru „Cel mai bun artist din România”. [...] Constănţeanca Inna, cu piesa sa "Hot", care în România a câştigat trofeul Best Romanian Act, din cadrul MTV Europe Music Awards 2009, a pierdut în faţa trupei finlandeze Deep Inside, al reprezentantului Rusiei, câştigătorul de acum doi ani al concursului Eurovision, Dima Bilan, a polonezei Doda, a trupei pop-rock Lost, din Italia, şi a formaţiei rap-rock MaNga, din Turcia. >> (Sursa: http://stiri.zoot.ro/Inna-reprezinta-Romania-la-Berlin,312866.html).

Nominalizarea Poloniei mă surprinde cu atât mai mult cu cât văd cine va merge acolo: Doda Elektroda :) Mă distrează teribil pseudonimul ei...
În vârstă de 25 de ani, Doda, pe numele ei adevărat Dorota Rabczewska, a cântat prima dată la 14 ani şi a câştigat numeroase premii muzicale dar şi sportive, în adolescenţă fiind o atletă destul de bună. La 16 ani a devenit vocalista trupei rock Virgin.
Cântă numai porcării dacă mă întrebaţi pe mine (vedeţi şi pe Youtube şi Youtube 2 două piese de pe ultimul ei album din 2007), dar ce e mai amuzant la ea este că adoptă un stil de blondă fatală care cântă rock supărat din gât :D

Cum de a ajuns în finala europeană.. probabil polonezii sunt uniţi, patrioţi şi mândri de valorile lor, aşa cum spuneam şi în articolul anterior, plus că au relaţii foarte bune cu multe ţări europene, deci sprijinul a venit de pe mai multe fronturi. Săraca Inna n-ar fi putut compensa totuşi vreodată toţi ţiganii pe care îi furnizăm acestui continent...

Muzica poloneză modernă nu are prea multe nume mari, însă dintre tot ce am ascultat până acum, Doda ar fi fost pe ultimul loc să ajungă la acest mare eveniment.
Ca să vedeţi că n-am înnebunit, mi-am propus ca în viitorul apropiat să prezint în articolele mele câte o trupă/ artist din Polonia, doar ca să faceţi diferenţa şi să nu vă  limitaţi la această blondă frumoasă şi periculoasă :)

Până atunci, din simpatie, îi ţin pumnii Poloniei mâine şi îi trimit consolările mele Innei cu mesajul "oricum ai ajuns mai departe decât speram toţi, bravo ţie!".

2 nov. 2009

Ce îi distrează pe polonezi



Să presupunem că într-o zi veţi ajunge în Polonia. Primul contact trebuie să fie unul haios, pentru că le place să râdă (şi să bea, desigur). Dacă vă gândiţi la un banc, trebuie să ştiţi că nu îl vor gusta, ei neavând un folclor umoristic atât de variat ca al nostru :) Orice glumă românească tradusă în altă limbă este sortită dezastrului, v-o spun din proprie experienţă.

Aşadar, ce îi distrează pe ei cel mai mult este modul în care le vorbesc străinii limba. Acum probabil vă gândiţi că oricine se distrează de asta, cine ştie câţi străini aţi învăţat să pronunţe înjurăturile noastre şi v-aţi prăpădit de râs.. dar să ştiţi că ei au motive sănătoase, pentru că limba poloneză, aşa cum spuneam şi într-un articol anterior, este una extrem de dificilă din multe puncte de vedere. Pe lângă predominanţa consonantică şi prezenţa diacriticelor poloneze, ei au şi o gamă de sunete pe care restul lumii nu le-a rostit vreodată, şi mai au şi o gramatică dificilă, reguli nenumărate şi de neînţeles uneori chiar şi pentru ei.

 Polonia este o ţară mândră, puternică, matriarhală, catolică, unică. Şi toate aceste trăsături au făcut-o să ţină cu îndârjire de originile, tradiţiile şi unicitatea lor. În timp ce alte ţări se străduiesc să înlesnească accesul atât al conaţionalilor cât şi al străinilor la limba şi obiceiurile lor, Polonia nu a mai făcut modificări majore sintactice şi morfologice de secole.
Închipuiţi-vă că noi scoatem DOOM după DOOM cu noi reguli, astfel încât prostul nu mai e prost pentru că deja i se acceptă greşeala gramaticală în mod oficial. Se adoptă cuvinte englezeşti din ce în ce mai multe şi se pierde esenţa unei limbi naţionale. Nici aşa nu e bine, dar măcar limba noastră se învaţă mai uşor..

În Polonia se fac multe greşeli gramaticale şi de pronunţie. Sunt conştienţi că sunt în top 5 al celor mai dificile limbi din lume şi sunt mândri totodată de moştenirea lor.

Săptămâna viitoare voi începe un curs de poloneză organizat de Institutul Cultural Polonez din România, susţinut la cabinetul de polonă al Universităţii de Limbi şi Literaturi Străine Bucureşti. Pentru cei interesaţi, vizitaţi secţiunea Cursuri de pe site-ul institutului.
Sunt înscrisă, desigur, la începători şi abia aştept să descopăr şi alte reguli trăsnite. Sunt convinsă că această experienţă îmi va schimba viaţa, sunt nerăbdătoare pentru că limba aceasta a lor nu este urâtă, ci doar foarte complicată. Odată înţeleasă, ea îţi oferă un sentiment de superioritate, este ca o bogăţie pe care nu credeai vreodată că o vei avea.

Vă prezint mai jos alfabetul lor, cu corespondentul în limba română:
a=a
ą=aun (un fel de n-ul din garcon-ul franţuzesc)
b=b
c=c (în poloneză, litera C se citeşte Ţ)
ć=ci
d=d
e=e
ę=eun (un fel de e-ul din quelqu'un-ul franţuzesc)
f=f
g=ghe
h=ha
i=i
j=ii, iot
k=k
l=l
ł=ui
m=m
ń=ni
o=o
ó=u
p=p
r=r
s=s
ś=şi
t=t
u=u
v=v
w=vî, vu
x=x
y=y
z=z
ź=ji
ż=jî

Nu are sens să vă mai torturez şi cu grupurile lor de sunete, însă vreau să vă învăţ o propoziţie care vă va aduce atât admiraţia cât şi hohotele lor sincere de râs. Trebuie să ştiţi că această expresie de-a lor se învaţă în şcoală şi sunt încă mulţi polonezi care nu o pot pronunţa corespunzător. Dacă voi o veţi face, vă vor adora :)

W Szczebrzeszynie chrząszcz brzmi w trzcinie.

Se citeşte: Vî Şcebjeşînie hşaunşciî bjmi vî tşcinie.

Înseamnă: În Szczebrzeszyn (oraş în sud-estul Poloniei) cărăbuşul bâzâie în stuf.

Promit să revin cu impresii despre limba poloneză imediat după primul curs. Doamne-ajută :p